Acasă
Mai
Detalii eveniment
24 mai, ora 19.00, Cinema Elvire Popesco Sendecki & Spiegel "Two In The
Detalii eveniment
24 mai, ora 19.00, Cinema Elvire Popesco
Sendecki & Spiegel
“Two In The Mirror”
Vladyslav Sendecki – pian
Jürgen Spiegel – baterie
Eveniment organizat de Goethe-Institut București, în parteneriat cu Green Hours jazz-café și Institutul Francez.
Albumul de debut al S&S “Two In The Mirror” (SKP 9143) arată, așa cum sugerează și numele, că doi muzicieni de jazz de profil înalt, al căror succes depășește cu mult granițele Germaniei, s-au întîlnit și au intrat într-un dialog interesant și neașteptat.
Vladyslav Sendecki este considerat unul dintre cei mai vioi și creativi pianiști de pe scena europeană de jazz. Süddeutsche Zeitung l-a numit un “maestru al emoțiilor care produce o virtuozitate muzicală captivantă”. Iar Village Voice îl consideră ”unul dintre cei mai importanți 5 pianiști de jazz din lume”.
Jürgen Spiegel a fost forța ritmică motrice și pictorul sensibil al sunetului în Trio Tingvall, mai bine de 15 ani.
Spiegel și-a făcut un nume și ca producător pentru diverse proiecte muzicale și video.
Cel mai recent album al lui Sendecki și Spiegel, “Solace” (SKP 9153), se adresează publicului larg și este o consecință reconfortantă în vremuri de pandemie. Albumul prezintă o muzică care conectează și emoționează. Ca un caleidoscop de stări de spirit, sunetele contemplative cu groove-uri lounge reconfortează după experiența ultimilor 2 ani.
—
Locuri limitate
– 50 de lei – achitate online, pe Bilet.ro [achiziționarea online a biletelor presupune și rezervarea automată a locurilor]
… și 4 locuri gratuite, oferite cu plăcere studenților la Conservator, neapărat cu rezervare prealabilă pe rezervlagreen@gmail.com, pînă max. în preziua evenimentului!
Ora
Marți 24 Mai 19:00 - Marți 24 Mai 20:30
Detalii eveniment
Green Hours prezintă:
Detalii eveniment
Green Hours prezintă:
Maria Răducanu – Krister Jonsson
Two Sleepy People
Krister Jonsson (SE) – ghitară
“Posedînd una dintre cele mai distincte voci din lume, Maria Răducanu întrepătrunde doina românească cu fado, Rembetiko, blues și improvizații, creînd o muzică pură, profund emoționantă și care-ți merge direct la inimă.” (John Zorn – Tzadik)
—
– 60 de lei – achitate online, pe Bilet.ro [achiziționarea online a biletelor presupune și rezervarea automată a locurilor]
… și 4 locuri gratuite, oferite cu plăcere studenților la Conservator, neapărat cu rezervare prealabilă pe rezervlagreen@gmail.com, pînă max. în preziua evenimentului!
Ora
Miercuri 25 Mai 20:00 - Miercuri 25 Mai 21:30
Detalii eveniment
Green Hours prezintă: Adi Stoenescu Trio (RO/FI/IT) Adi Stoenescu - pian Jonathan
Detalii eveniment
Green Hours prezintă:
Adi Stoenescu Trio (RO/FI/IT)
Adi Stoenescu – pian
Jonathan Bäckström – contrabas
Alessandro D’Anna – baterie
Adi Stoenescu Trio este cea mai nouă formulă sub care pianistul Adi Stoenescu explorează peisajul în schimbare al jazz-ului contemporan. Componența actuală, cu Jonathan Bäckström la contrabas și Alessandro D’Anna la baterie, se organizează în jurul unor compoziții recente, la care se adaugă cele incluse pe albumul „Waking Light” al Adi Stoenescu Group, lansat la final de noiembrie 2021: https://adistoenescu.bandcamp.com/album/waking-light.
Compozițiile propuse în format de trio sunt un prilej pentru interplay, o muzică cu forme mai libere, care se dezvoltă pe moment, ca o conversație între prieteni. O dovadă a puterii jazz-ului de a aduce împreună instrumentiști din țări și contexte muzicale diferite, Adi Stoenescu Trio propune un sound deschis la influențe și interpretări, care se construiește de fiecare dată altfel în dialogul de pe scenă.
Adi Stoenescu a studiat improvizația jazz cu pianistul și compozitorul Marius Popp. Înregistrările sale apar pe albumele „Allotropy” (2016) cu Arcuș Trio, suita „Titan” cu Iordache (2019), „Landing on the comet” (2017) alături de trupa sa, Krisper, unde cîntă la pian electric Fender Rhodes și „Waking Light” (2021), primul material sub nume propriu, în cadrul Adi Stoenescu Group. În ultimii ani a participat la cele mai importante festivaluri de profil din România (JazzTM, Bucharest Jazz Festival, Gărâna, Smida Jazz, Green Hours JAZZ Fest, Transilvania Jazz Festival, One Jazz Festival) sau din Republica Moldova (Ethno Jazz Festival din Chișinău). În prezent compune și cîntă în cadrul proiectului propriu, Adi Stoenescu Group, un spațiu dedicat improvizației și interacțiunii spontane a instrumentiștilor.
Jonathan Bäckström s-a născut în 1995 în Kronoby, Finlanda. A studiat muzica încă de la o vîrstă fragedă și și-a început cariera la 18 ani. În 2019 a absolvit UAS Novia în pedagogie muzicală (Licență în Arte). Jonathan a studiat cu Antti Lötjönen, Or Bareket, Morten Haxholm, Julius Pyrhönen și Marcus Söderström. În prezent este stabilit în Helsinki, lucrînd ca muzician și pedagog independent. A cîntat cu artiști renumiți atît naționali, cît și internaționali.
Din 2018, Jonathan este fondatorul și directorul de creație al colectivului de artă Collision și al festivalului anual Collision din Pietarsaari.
Alessandro D’Anna este un baterist italian de jazz, stabilit recent la Helsinki. A studiat percuția cu Victor Lewis, Gregory Hutchinson, Jeff Ballard, Mark Guiliana, Gianni Di Renzo, John Wooton și Fabrizio Sferra. A absolvit Tre University din Roma în literatură modernă și a absolvit Conservatorul Santa Cecilia din Roma în Compoziție clasică și Didactica muzicii (master).
La vârsta de 30 de ani adună deja multe colaborări importante cu muzicieni internaționali de jazz din întreaga lume.
—
Locuri limitate
– 50 de lei – achitate online, pe Bilet.ro [achiziționarea online a biletelor presupune și rezervarea automată a locurilor]
… și 4 locuri gratuite, oferite cu plăcere studenților la Conservator, neapărat cu rezervare prealabilă pe rezervlagreen@gmail.com, pînă max. în preziua evenimentului!
Ora
Joi 26 Mai 19:00 - Joi 26 Mai 21:00
Detalii eveniment
Green Hours presents: London Soul Singer PHILIP KANE feat. Peter Wilkinson - guitar
Detalii eveniment
Green Hours presents:
London Soul Singer
PHILIP KANE
feat.
Peter Wilkinson – guitar
Philip Kane is a London art-rock and soul singer who is one of the finest lyricists working in song. His four albums with his band ‘The Expendables’ have never received less than four-star reviews in major music magazines. ‘Uncut’ described his first album, ‘Songs for Swinging Lovers’, as “Al Green sings Leonard Cohen” and referred to his “novelistic range and ambition”; Rolling Stone called it a “stunning collection of neo soul” whereas Hip Hop Connection wrote, “Fuck any lyricist who can’t tell a story. Philip Kane clearly can.” Kane’s follow up, ‘Time: Gentlemen’, was awarded four stars in ‘Uncut’ and described as “a classic” in Norway’s main newspaper, ‘Dagbladet’.
After a long break, he returned with ‘Flowers and Ledges’ in 2016. Featuring Mark Eitzel on backing vocals, it was ‘Prog Magazine’s’ art-rock album of the month and ‘Mojo’, on giving it four stars, referred to Kane’s “bleakly literate lyricism” and “aching tender tones”.
On the 27th May 2022 at Green Hours Jazz Café he brings with him guitarist, Peter Wilkinson, in a stripped-down set of songs from his most recent ‘Book of Broken Things’ album. This featured Morrissey’s musical director, Boz Boorer, on guitar; Ed Harcourt on keys; and Basement Jaxx’s, Sharlene Hector, and Cousteau’s, Liam McKahey, on backing vocals. Of the album, ‘Prog Magazine’, again giving it art-rock album of the month and having it as number two in the end of the year albums poll, asked its readers to imagine “if Scott Walker had ‘gone weird’ while still delivering great tunes” and Mojo, in another four-star review, described it as “resplendent” and sitting “somewhere between Cohen, Cousteau and early Scott Walker”.
This is an event for fans of the highest quality songwriting, stripped down chamber rock and lyricism that reads like poetry and, while Kane has performed in Norway, Italy, Holland, Hungary and the Royal Albert Hall (UK), it is his first ever time in Romania.
—
Locuri limitate
– 40 de lei – achitate online, pe Bilet.ro [achiziționarea online a biletelor presupune și rezervarea automată a locurilor]
… și 4 locuri gratuite, oferite cu plăcere studenților la Conservator, neapărat cu rezervare prealabilă pe rezervlagreen@gmail.com, pînă max. în preziua evenimentului!
Ora
Vineri 27 Mai 19:30 - Vineri 27 Mai 21:00
Detalii eveniment
Green Hours prezintă:
Detalii eveniment
Green Hours prezintă:
Jazz (R)evolution
Sorin Romanescu – ghitară
Adrian Flautistu – bas electric
Tavi Scurtu – baterie
Trupa va prezenta lucrări noi, inspirate din realitățile istorice, economice și sociale din ultimii ani, precum și piese extrase din ultimul album „Glide”, (lansat în ianuarie 2019 la prestigioasa casă de discuri italiană, UR Records).
Publicul are ocazia să ia contact cu un proiect contemporan, inovator și autentic, în același timp însă adânc înrădăcinat în tradiția jazz-istică.
—
– 50 de lei – achitate online, pe Bilet.ro [achiziționarea online a biletelor presupune și rezervarea automată a locurilor]
… și 4 locuri gratuite, oferite cu plăcere studenților la Conservator, neapărat cu rezervare prealabilă pe rezervlagreen@gmail.com, pînă max. în preziua evenimentului!
Ora
Luni 30 Mai 19:00 - Luni 30 Mai 21:00
Iunie
Detalii eveniment
Green Hours & Goethe Institut Bucharest present: Scott DuBois / Gebhard Ullmann Duo (USA/DE) Scott DuBois - guitar Gebhard Ullmann - sax Scott DuBois & Gebhard Ullman make a duo comeback at Green Hours,
Detalii eveniment
Green Hours & Goethe Institut Bucharest present:
Scott DuBois / Gebhard Ullmann Duo (USA/DE)
Scott DuBois – guitar
Gebhard Ullmann – sax
Scott DuBois & Gebhard Ullman make a duo comeback at Green Hours, after the 2 amazing concerts in quartet, in November 2017.
Guitarist/Composer Scott DuBois’s music is described by JazzTimes as “fascinating” and “brilliant”; by All About Jazz as “wondrous, chilling, atmospheric, and powerful as can be”; and by The New York City Jazz Record as “captivating music for the meditative thinker.”
He has recorded eight albums as a leader for the Soul Note record label, Sunnyside Records, the ACT record label and the Watertone Music record label. His Landscape Scripture album was named one of the “Top 10 Jazz Albums of 2012” by NPR. DuBois was the winner of Germany’s 2018 ECHO Award for his Autumn Wind album. He was also named in DownBeat Magazine’s 2019 Critic’s Poll in the “Rising Star Guitar” Category.
Saxophonist/Bass Clarinetist Gebhard Ullmann has recorded 60 CDs as a leader or co-leader for some of the most prestigious record labels in contemporary music worldwide. He is one of the leading personalities in both the Berlin and international jazz scenes and has received numerous awards for his work including the Julius Hemphill Composition Award in two categories (’99), the Deutsche Phonoakademie award (’83 together with Andreas Willers), the SWF Jazz Award (’87 again together with Willers), the first Berlin Jazz Award (2017), among many others.
The Scott DuBois / Gebhard Ullmann Duo will perform DuBois’ original compositions from DuBois’ critically acclaimed album, Summer Water. The music reflects the fluidity of powerful bodies of water through the ebb and flow of texture, tempos, dynamics, mood, and color, while capturing the abundance of beautiful melody and harmony hinted at by summer’s natural grandeur.
—
Locuri limitate
Preț bilete:
– 50 de lei – achitate online, pe Bilet.ro [achiziționarea online a biletelor presupune și rezervarea automată a locurilor]
** bilete reduse la 1/2 pt. elevi, studenți, pensionari & alţi nevoiași ahtiaţi după muzică – în limita a 4 locuri, cu rezervare prealabilă pe rezervlagreen@gmail.com, pînă max. în preziua evenimentului!
… și 4 locuri gratuite, oferite cu plăcere studenților la Conservator, neapărat cu rezervare prealabilă pe rezervlagreen@gmail.com, pînă max. în preziua evenimentului!
☼ intrarea publicului se face începînd cu 30 de minute înainte de ora anunţată a evenimentului.
Atenţie: la ora anunţată, locurile rezervate şi neocupate pînă atunci se pierd, fiind oferite doritorilor fără rezervări.
☼ evenimentele artistice încep efectiv cu 15 – max. 30 minute după ora anunţată.
☼ nu este permis accesul la spectacole al persoanelor aflate în stare de ebrietate, sau al altora nepotrivite cu atmosfera culturală, artistică, relaxată pe care o promovăm în Green…
☼ vă rugăm ca pe timpul evenimentului să ţineţi TELEFOANELE ÎNCHISE şi SĂ PĂSTRAŢI LINIŞTEA în semn de respect pentru artişti şi public.
Ora
Luni 13 Iunie 19:00 - Luni 13 Iunie 21:00
Detalii eveniment
Green Hours &
Detalii eveniment
Green Hours & Goethe Institut Bucharest present:
Scott DuBois / Gebhard Ullmann Duo (USA/DE)
2nd concert
Scott DuBois – guitar
Gebhard Ullmann – sax
He has recorded eight albums as a leader for the Soul Note record label, Sunnyside Records, the ACT record label and the Watertone Music record label. His Landscape Scripture album was named one of the “Top 10 Jazz Albums of 2012” by NPR. DuBois was the winner of Germany’s 2018 ECHO Award for his Autumn Wind album. He was also named in DownBeat Magazine’s 2019 Critic’s Poll in the “Rising Star Guitar” Category.
—
Locuri limitate
– 50 de lei – achitate online, pe Bilet.ro [achiziționarea online a biletelor presupune și rezervarea automată a locurilor]
… și 4 locuri gratuite, oferite cu plăcere studenților la Conservator, neapărat cu rezervare prealabilă pe rezervlagreen@gmail.com, pînă max. în preziua evenimentului!
Ora
Marți 14 Iunie 19:00 - Marți 14 Iunie 21:00
Iulie
Detalii eveniment
Green Hours presents: Paweł Kaczmarczyk Trio Paweł Kaczmarczyk - piano Alan
Detalii eveniment
Green Hours presents:
Paweł Kaczmarczyk Trio
Paweł Kaczmarczyk – piano
Alan Wykpisz – bass
Grzegorz Pałka – drums
”Kaczmarczyk has made his debut on one of Europe’s most famous record labels, ACT Music, joining the company of stars like Lars Danielsson, Esbjörn Svensson, Leszek Możdżer and Nils Landgren.”
Gazeta Wyborcza
Winner of the “Gazeta Wyborcza’s Cultural Flights” award, in the “Artist of The Year 2009” category, and recipient of the Jazz Music Lovers’ Grand Prix “Jazz Oscars” in the New Hope, Artist and Album of The Year categories.
Twice nominated for a “FRYDERYK” award, in the Jazz Musician of The Year and Phonographic Debut of The Year categories.
Actively performs in every part of the world, including Europe, the USA, India, Africa, Asia and the Arabian Peninsula.
Kaczmarczyk has appeared and worked with many world-renowned artists, including Lee Konitz, Jon Christensen, Mino Cinelu, Emil Mangelsdorff, Poogie Bell, Hadrien Feraud, Eivind Aarset, Arild Andersen, Theodosii Spassov, Janusz Muniak, Piotr Wojtasik, Adam Pierończyk, and Zbigniew Namysłowski, among others.
Eveniment organizat cu sprijinul Institutului Polonez din București.
Locuri limitate
– 50 de lei – achitate online, pe Bilet.ro [achiziționarea online a biletelor presupune și rezervarea automată a locurilor]
… și 4 locuri gratuite, oferite cu plăcere studenților la Conservator, neapărat cu rezervare prealabilă pe rezervlagreen@gmail.com, pînă max. în preziua evenimentului!
☼ vă rugăm ca pe timpul evenimentului să ţineţi TELEFOANELE ÎNCHISE şi SĂ PĂSTRAŢI LINIŞTEA în semn de respect pentru artişti şi public.
Ora
Luni 25 Iulie 19:00 - Luni 25 Iulie 21:00