Mircea Tiberian – pian
Ioan Baranga – contrabas
Vlad Popescu – baterie

invitaţi:
Paolo Profeti – saxofon
Daniela Foiu – voce

Primăvara aceasta, cunoscutul pianist, compozitor, muzicolog şi pedagog Mircea Tiberian împlineşte 5 decenii de la debutul său pe scena jazzului profesionist. S-a întâmplat în 1974 la prima ediţie a festivalului de la Sibiu pe când elevul de 18 ani a cântat alături de legendarii jazzmeni Johnny Răducanu – contrabas şi Eugen Gondi – baterie. Deşi momentul respectiv nu ar putea fi numit chiar un recital, efectul asupra publicului şi criticilor a fost semnificativ şi a constituit un punct de cotitură în evoluţia lui Tiberian ca muzician improvizator. 

Şi iată că a trecut o jumătate de secol de atunci. Între timp Tiberian a realizat  peste 25 de albume discografice sub nume prorpiu, a scris câteva cărţi de muzicologie, 4-5 manuale de jazz, a înfiinţat acum 35 de ani prima formă de învăţământ superior jazzistic din România (unde predă şi acum) a fost director artistic la numeroase ediţii ale unor festivaluri de jazz, a curatoriat câteva stagiuni de concerte, a scris şi performat în spectacole muzicale, proiecte multi-media, a fost factor activ la deschiderea unor cluburi de jazz binecunoscute precum Lăptăria lui Enache, Green Hours sau Art Jazz Club şi bineinţeles, a cântat nenumărate concerte în locuri cu ştaif, dar şi în altele mai modeste, peste tot unde a găsit un public iubitor de jazz şi muzică improvizată. Au fost în jur de o mie de apariţii, sau poate mai multe, dar cine ar putea să le mai ţină socoteala? 

Artistul îşi doreşte să marcheze aniversarea a cinci decenii de prezenţă pe scena jazzului prin trei apariţii, fiecare reprezentând o modalitate de expresie pe care el a experimentat-o in extenso de-a lungul carierei: duo pian şi voce, trio pian – bas – baterie şi last but not least – pian solo. 

Seria va începe cu un concert în duo pe 18 Aprilie la clubul Jazzbook din Cotroceni  invitată fiind cântăreaţa Nadia Trohin şi se ve încheia cu o performanţă solo la sediul Institutului Goethe din Bucureşti pe 7 Mai. Pentru detalii despre aceste evenimente vă invităm să consultaţi site-ul clubului Jazzbook şi programul Goethe Institut Bukarest.

Al doilea concert, cel de care ne vom ocupa mai pe larg în această prezentare, va fi la clubul Green Hours pe 30 Aprilie, dată care coincide cu “Ziua internaţională a jazzului” declarată de UNESCO în 2011 şi de atunci sărbătorită pe întreaga planetă. Cu această ocazie vor performa pe scena clubului  în prima parte contrabasistul Ioan Baranga, colaborator la începutul anilor ’90 al lui Johnny Răducanu, Jancsi Kӧrӧsy şi bineînţeles al lui  Tiberian, actualmente solist al Filarmonicii din Anwerpen, doctorand şi profesor asociat la Universitatea de de Muzică din Bucureşti; bateristul Vlad Popescu, instrumentist cu o bogată carieră, posesorul unui doctorat în muzică, actualmente profesor la secţia de jazz a  aceleiaşi universităţi.

Concertul va fi o excursie prin repertoriul de compoziţii semnate Mircea Tiberian, iar acesta numără câteva sute de titluri de la prima piesă apărută pe un album în 1981 şi până la ultima apariţie discografică Looking forward to the past (2022).  Vor fi alese teme reprezentative pentru etapele de creaţie de după ‘89 ale autorului, fiecare dintre acestea ocupând în mare câte un deceniu: Neo Bop 1990, Ethno jazz 2000, Avant Garde 2010 şi, în ultimii ani Modern Jazz, un fel de sinteză a primelor trei. 

În partea a doua a programului conceput pentru International Jazz Day trio-ului i se vor alătura doi muzicieni ce vor deschide perspective spre alte sonorităţi. Primul, Paolo Profeti, italian de origine stabilit de ceva vreme în România, este absolvent al Conservatorului din Milano, membru titular al Big Band-ului Radiodifuziunii Române şi profesor de saxofon jazz la Universitatea de muzică din Bucureşti. Profeti este un muzician cu experienţă, bun cunoscător al fenomenului jazzistic, creativ şi stăpân pe mijloacele de expresie. Dacă în colaborările anterioare Tiberian a cântat mai mult piese din creaţia colegului italian, de data aceasta cu prilejul seriei de concerte “ 50 Years on the jazz scene” Paolo va interpreta piesele alese pentru el de muzicianul român.

Însă, culoarea specifică a acestui act muzical va veni din faptul că cea mai mare parte a muzicii va fi, ceea ce numim, “Jazz vocal”  fiind interpretată de tânăra cântăreaţă  Daniela Foiu. Ea este studentă la master în cadrul universităţii bucureştene şi în acelaşi timp la secţia musical a facultăţii de teatru din Târgu Mureş. Daniela Foiu (originară din Republica Moldova) posedă o reală pătrundere a sensului muzical cât şi a mesajului textual, aceasta pe lângă calităţi vocale deosebite. Repertoriul va include câteva din creaţiile vocal- instrumentale ale lui Mircea Tiberian, unele devenite cunoscute şi ca urmare a interpretărilor de excepţie datorate Ancăi Parghel.

În final adăugăm aici ca bonus un capitol din cartea lui Mircea Tiberian Jazz inside out, fragment ce relatează ciudata întâmplare care a condus la prima sa apariţie pe scena jazzului.

“Pe la sfârşitul anului 1973 s-a organizat la noi în oraş primul concert de jazz cu muzicieni profesionişti (şi întâiul de acest fel la care am avut ocazia să asist). Era vorba de turneul Cvintetului de Jazz Bucureşti având-o ca invitată pe Aura Urziceanu. Am putut vedea atunci unul dintre cele mai bune ansambluri româneşti din toate timpurile şi asculta live piese pe care le ştiam doar de la radio şi care mi se păreau a fi „highlight-uri” ale jazzului (s-a dovedit ulterior că aşa au şi rămas, cel puţin pentru segmentul românesc al istoriei acestui gen): Pe Olt, Jocul ţambalelor, Iarnă, iarnă de Johnny Răducanu, Înserare de Dan Mândrilă, prelucrări folclorice – Pe deal pe la Cornăţel şi altele. La finalul concertului eram destul de răvăşit după contactul direct cu lumea muzicală a capitalei;  am preferat să mă plimb pe străzi meditând la condiţia mea de provincial în loc să merg la petrecerea „de după”, unde, ca membru fondator al clubului de jazz (deşi aveam doar 18 ani), eram şi eu invitat. Nu ştiam că unul dintre prietenii mei îmi înregistrase de curând câteva improvizaţii (pe atunci apăruseră primele casetofoane iar el era unul dintre fericiţii posesori ai unui astfel de aparat) şi a insistat în acea seară ca muzicienii din Bucureşti să asculte performanţele „eroului local” (care eram eu). E cunoscut că în astfel de situaţii, nimeni nu dă atenţie muzicii în euforia generală de după concert care, de obicei implică, normal, aspecte culinaro-bahice mai complexe. Momentul a trecut, în consecinţă, neobservat de nimeni.

La numai câteva luni după aceea se organiza prima ediţie a festivalului de jazz de la Sibiu (devenit apoi celebru în anii ‘80). Cu o zi înaintea inaugurării, mă plimbam pe strada principală când îmi apare în faţă nimeni altul decât Johnny Răducanu, înconjurat de o mulţime de fani. Am urmărit grupul de la mică distanţă pentru a participa la discursul maestrului care, aşa cum cei ce l-au cunoscut ştiu, povestea savuros întâmplare după întâmplare. La un moment dat Johnny se întrerupe din povestire şi întreabă retoric „În oraşul ăsta nu se poate bea o cafea?” Ba da, se putea, pentru că după numai treizeci de metri se găsea cea mai frecventată cafenea din oraş, pe numele ei Moka.   Am depăşit rapid grupul şi am intrat în localul cu pricina unde am ocupat singura masă disponibilă. La câteva secunde după mine intră şi Johnny cu grupul de admiratori. „Nu mai sunt locuri” spune unul dintre ei. „Ba da!” strig eu dintr-un colţ, speriat de perspectiva că suita se va muta în altă parte. „Puteţi sta aici, mai sunt locuri libere”. Johnny se îndreaptă spre masa la care mă aflam frecându-se cu pulpanele sumanului bucovinean de ceilalţi consumatori înghesuiţi în spaţiul strâmt al cafenelei şi, înainte de a se aşeza, îmi zice „Nu eşti tu pianistul ăla?” Am rămas înmărmurit pentru că nu avea de unde să mă cunoască, nu mă văzuse niciodată. Am răspuns automat „Care pianist?”. „Pianistul de pe casetă” spune el. „Cred că da” -am răspuns – dar nici până în ziua de azi nu pot să-mi explic cum i-a funcţionat intuiţia. Cert este că de atunci parcursul vieţii mele a fost intim legat de al lui şi că Johnny m-a ajutat ulterior în nenumărate rânduri. Peste două zile apăream propulsat tot de el pe scena festivalului, fapt care mi-a modificat esenţial cursul destinului. De ce a insistat să urc pe scenă cu el, deşi toţi cei din jur se opuneau? La un moment dat a trebuit chiar să ameninţe că nu va mai intra cu cvintetul  Bucureşti dacă nu mi se permite  şi mie să cânt măcar o piesă în festival. Acum ştiu de ce a făcut-o, atât pentru mine cât şi pentru alţii ca Ion Baciu Jr,  Nicolas Simion, Harry Tavitian, Anca Parghel, Teodora Enache ş.a.m.d. Îşi asuma cauza jazzului şi tot ce era în legătură cu ea îl privea personal, era un război al său. Aşa se explică faptul că Johnny a fost singurul care, în acea seară de noiembrie, după concert, a dat atenţie pianistului de pe caseta respectivă şi tot el, câteva luni mai târziu, a insistat ca acel tânăr să urce cu el pe scenă.”