Mircea Tiberian
“Bistro Chimère”

<< Pe 9 Iulie 2006 se juca la Berlin finala campionatului mondial de fotbal unde Franţa pierdea la loviturile de departajare, şi asta după ce condusese bună parte din meci şi ratase incredibile ocazii. Numeroase suferinţe şi drame s-au consumat atunci pe străzile Parisului. A doua zi se dadeau jos în grabă sutele de bannere uriaşe cu Zidanne. După cîte ştiu, a fost şi ultimul meci al acestui fotbalist excepţional. Nu mai intru ȋn amănunte despre eliminarea sa şi vestitul “coup de boule” dat ȋn pieptul italianului. Amintesc asta numai ca să vă faceţi o imagine despre tensiunea din teren şi speranţele din inima francezilor de acasă. Iar totul avea să se risipească ȋn final.
Ajung acum şi la subiect: fotografia care ilustrează concertul e facută ȋn Paris, undeva la mijlocul lui August, pe Rue St-Antoine, cam după 40 de zile de la neagra finală. Şi iată ce făceau clienţii bistroului cu nume parcă predestinat: Chimères ( himerele)! Revedeau, comentau şi reinterpretau meciurile campionatului pierdut, răsucindu-şi cu bună ştiinţă cuţitele ȋn rană. M-am gȋndit că şi muzicienii de jazz fac adesea la fel, revizitȋnd şi reinterpretȋnd ȋn concert micile victorii şi ȋnfrângerile lor muzicale “d’antan”. Retrăirea muzicilor care au sunat altă dată este pentru ei ca revederea meciurilor pierdute şi comentate de clienţii Bistroului Chimères la 40 de zile după ȋnfrȋngere.
Puteţi să mă ȋntrebaţi: “dar de ce vorbeşti numai despre batălii pierdute şi nu spui nimic despre cele cȋştigate?” Pentru că, văzută ca un război sau ca un meci, muzica e un şir lung de ȋnfrȋngeri, sau mai degrabă, de “reuşite parţiale”. Doar plăcerea campaniei o fac suportabilă şi, bineȋnţeles, speranţa victoriei. Asta e valabil doar pentru autor; pentru spectatori e puţin altfel.>> (Mircea Tiberian)